Cântăreața Lady Gaga a fost părăsită de iubitul ei, care nu a reușit să se adapteze programului deosebit de încărcat al artistei americane, potrivit unei prese din anturajul acesteia, informează contactmusic.com.
Lady Gaga și iubitul ei, actorul Taylor Kinney, au avut o relație care a început în 2011.
„Taylor i-a reproșat că ea s-a căsătorit cu cariera ei și că el nu poate să aibă o relație cu megastarul Gaga, cu toate obsesiile ei și cu toate celelalte alter-ego ale ei”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun.
„El o iubește când este echilibrată și rece, dar în ultima vreme abia s-au mai întâlnit. Gaga nu se oprește niciodată din lucru – compune cântece sub duș și visează noile ei ținute în timp ce doarme. Are o întreagă echipă de securitate și mai mulți asistenți care stau cu ea tot timpul. O dată pe lună ea își acordă o noapte doar pentru ea însăși iar ei pot fi un cuplu”, a adăugat aceeași sursă.
Artista americană, în vârstă de 27 de ani, a avut parte de multe ghinioane în acest an – a fost operată la șold în februarie, prietenii ei din copilărie au abandonat-o, iar câinele ei de companie, Alice, a murit săptămâna trecută.
În timp ce Lady Gaga s-a dedicat muncii după despărțirea de iubitul ei, Taylor Kinney a fost fotografiat alături de Brittany Curran, colega sa din distribuția serialului TV „Chicago Fire”, la un meci de baseball.
„Poate se vor împăca de Ziua Recunoștinței. Gaga speră să se întâlnească cu Taylor atunci când programele lor aglomerate le-o vor permite, pentru a discuta despre relația lor. Taylor i-a spus că ei au nevoie să trăiască despărțiți pentru o vreme și se pare că asta va duce la o despărțire permanentă. El a ieșit deja în oraș cu alte fete, în Chicago, și nu a mai văzut-o pe Gaga de câteva săptămâni”, a dezvăluit aceeași sursă.
Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru performanțele ei televizate, care sunt spectaculoase și adeseori controversate. La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăți de carne crudă, în semn de protest față de politica „don’t-ask-don’t-tell” („nu întreba, nu spune”) din armata americană. Această lege, care impunea militarilor să își ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011.
Cântăreața Lady Gaga, care a concertat la București în august 2012, a devenit celebră grație unor piese precum „Bad Romance” și „Poker Face”, dar și cu ajutorul unui marketing agresiv și al provocărilor – în special vestimentare.